Slava deșertării-kenozei

Praznic al Maicii Domnului, praznic al Adormirii Născătoarei de Dumnezeu, praznic de Înviere, căci prăznuim adormirea și moartea Preasfintei, dar și mutarea ei cu trupul la ceruri, după cum ne învață Sfinții Părinții și după cum psalmodiem în troparele acestei zile! Zi de slavă și biruință ne este ziua de azi!

În pericopa apostolică pe care o citim în această zi se vorbește despre faptul că Hristos este Dumnezeu adevărat prin nașterea Sa cea din veci din Tatăl și Acesta, Dumnezeu desăvârșit, S-a făcut om, chip de rob luând și S-a smerit până la moarte, și încă moarte pe cruce. Apostolul Pavel numește deșertare (kenosis) Întruparea lui Hristos.

Dar ce înseamnă această deșertare-kenoza? Definind kenoza, Apostolul Pavel spune că Dumnezeu, fără a înceta să fie Dumnezeu, ”S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând” (Filipeni 2:7), adică S-a întrupat și a ajuns până la moarte. Kenoză în sensul strict al cuvântului înseamnă ”golire, smerire”. Sfântul Grigorie Palama o numește ”pogorâre a dumnezeirii”. În esență, kenoză este asumarea firii omenești de către a Doua Persoană a Sfintei Treimi – fără a înceta să fie Dumnezeu – din Atotsfânta Fecioară. Dumnezeu Cuvântul a asumat firea omenească curată, dar bolnavă, supusă pătimirii și stricăciunii, ca să moară pe Cruce și astfel să o tămăduiască și să ridice pe omul cel căzut. Kenoză este Întruparea, venirea la noi în Trup a lui Dumnezeu Cuvântul.

Această deșertare-kenoză a lui Dumnezeu Cuvântul s-a făcut pentru noi înălțare. Hristos S-a pogorât la noi, iar noi ne-am înălțat la Dumnezeu. Deșertarea-kenoza lui Hristos a proslăvit firea omenească, de aceea și Dumnezeu Tatăl L-a preaînălțat și I-a dăruit nume mai presus de orice nume, și acestui nume se vor închina toate cele cerești și toate cele pământești și toate cele de dedesubt și toți vor mărturisi că El este Domnul Iisus Hristos.

Întrebarea care se pune este de ce se citește tocmai această pericopă apostolică care vorbește despre deșertarea-kenoza lui Hristos azi când prăznuim Adormirea Născătoarei de Dumnezeu. Răspunsul este că, din trei motive, citirea aceasta se referă și la Preasfânta noastră Născătoare de Dumnezeu.

Primul motiv este că deșertarea-kenoza, adică Întruparea lui Hristos, s-a făcut prin împreună-lucrarea Maicii Domnului. Din ea Hristos a luat firea omenească, în pântecele ei s-a împlinit unirea firii dumnezeiești cu firea omenească – kenoza. Maica Domnului este prima care a cunoscut slava deșertării lui Hristos. Atotsfânta Născătoare de Dumnezeu este mult cinstită, pentru că ea s-a făcut Maica lui Hristos, este slăvită pentru ”rodul pântecelui ei”, care s-a umplut de dumnezeiasca slavă, s-a făcut Rai atotluminos care L-a purtat pe Domnul cerului și al pământului. Acest lucru este cu neputință și a-l cugeta cineva.

Al doilea motiv este că Atotsfânta a fost părtașă în toată viața ei la deșertarea-kenoza lui Hristos. Cu toate că din prima clipă a știut de la Arhanghelul Gavriil că Acela care Se va zămisli în pântecele ei era Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, totuși Îl vedea crescând în sărăcăcioasa ei casă, îl ajuta și îl hrănea, mai apoi L-a urmat în lucrarea Sa și, desigur, în timpul marii deșertări-kenoze a lui Hristos care s-a săvârșit pe Cruce s-a aflat alături de El, ca și la pogorârea Lui de pe Cruce. A trăit în toată profunzimea slăvita deșertare a lui Hristos, dar a cunoscut și Învierea Lui și Înălțarea la ceruri. Nimeni altcineva nu a cunoscut în atâta adâncime slăvita deșertare a lui Hristos ca Atotsfânta Maica Lui.

Și al treilea motiv este că însăși Atotsfânta noastră a trăit deșertarea-kenoza în propria ei viață. Deși era Maica lui Hristos a preferat să trăiască în anonimat și smerenie, fără să dorească vreo demnitate în Biserică, fără să pretindă cinstiri de la ceilalți. Puține sunt scrise în Noul Testament despre ea, deși toți Apostolii și creștinii o respectau și o cinsteau. Și cel mai însemnat lucru este că, în vremea Adormirii sale, a trăit ea însăși slăvita deșertare, asemănătoare celei a Fiului Său.

Cunoaștem că deșertarea-kenoza lui Hristos s-a făcut arătată mai ales pe Cruce și la slăvita pogorâre cu sufletul la iad, în deplinătatea dumnezeirii Lui, unde a zdrobit cu totul puterea iadului. Sfântul Andrei, Episcopul Cretei, scrie că ceea ce s-a petrecut cu Hristos s-a petrece prin analogie și cu sufletele Sfinților. Astfel, sufletele tuturor oamenilor și ale Sfinților se pogoară în acel loc ”hâd”, dar nu sunt stăpânite de el decât cele care din nepurtare de grijă, prin păcat, au suferit moarte. Prin urmare, vor trece prin porțile iadului și sufletele Sfinților, nu pentru a fi nimicite, ci pentru a cerceta și a se iniția în această taină străină a dumnezeieștii iconomii, în pogorârea la iad a lui Hristos și să fie învățați câte s-au petrecut acolo, anume biruința lui Hristos asupra iadului. Sfinții, după ce în viața lor au cunoscut taina Crucii și a Învierii lui Hristos, trebuie să cunoască și taina biruinței lui Hristos asupra iadului. Astfel, și Atotsfânta, când a adormit, s-a pogorât cu sufletul la iad, după care a fost inițiată și în taina Învierii lui Hristos prin mutarea cu trupul la cer.

Suntem creștini și trebuie să umblăm pe calea lui Hristos, adică pe calea Patimilor Crucii, a morții, iadului și Învierii. Îl urmăm pe Hristos în toate momentele dumnezeieștii iconomii, așadar trebuie să trăim deșertarea-kenoza Lui. Asta înseamnă că se cuvine să ținem poruncile Lui, să ridicăm crucea ispitelor, să îndurăm calomniile oamenilor, să ne pogorâm cu îndrăzneală și credință în orice iad personal, în orice gheenă a ispitelor, să îndurăm încercările de foc cu pocăință, să nu ne temem de moarte, cu alte cuvinte să ne facem părtași deșertării-kenozei lui Hristos și a Atotsfântei Născătoare de Dumnezeu. Se cuvine să cunoaștem că, pe cât de mare este deșertarea noastră dimpreună cu Hristos, pe atât de slăvită ne este și îndumnezeirea.

Maica Domnului a trăit toate acestea în viața ei și va trebui să îi cerem să se roage pentru noi. Astfel, ea va fi bucuria noastră, Maica noastră, alinarea noastră și mângâierea. Nu ne vom teme de greutățile vieții, ci le vom înfrunta cu credință și dragoste, iar asta ne va fi spre slavă.

Vă urez mulți ani, iar Maica Domnului să fie ajutătoarea noastră!