Cuvânt de prezentare al celui dintâi tom al ”Dogmaticii Empirice”

Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie

21 February 2015

Cuvânt de prezentare al celui dintâi tom al ”Dogmaticii Empirice”Întâi de toate aș dori să mulțumesc foarte călduros Înaltpreasfințitului Mitropolit al Moldovei, Teofan, pentru că a luat inițiativa traducerii primului volum al Dogmaticii Empirice a Părintelui Ioannis Romanidis în limba română, căruia îi va urma și volumul al II-lea, iar aceste scrieri se vor număra între aparițiile editoriale ale Sfintei sale Mitropolii. În urmă cu niște ani m-a invitat să vorbesc la Iași despre teologia Părintelui Ioannis Romanidis.

Pe Înaltpreasfințitul Teofan l-am cunoscut în anul 2003, pe când era Mitropolit al Olteniei, iar eu îl însoțeam pe Arhiepiscopul Atenei și întregii Grecii, Hristodul, în vizita sa în România, și încă de atunci l-am prețuit pe Mitropolitul Teofan în chip deosebit.

De asemenea, mulțumesc călduros Tatianei Petrache care a tradus lucrarea în limba română cu deosebită rigoare și dragoste, precum și doamnei Anca Stanciu, care a contribuit la șlefuirea stilistică a traducerii, având o sensibilitate aparte față de aceste subiecte și dragoste pentru tradiția isihastă ortodoxă.

Salut această lansare a primului volum al ”Dogmaticii Empirice” la Iași, și, pentru că mi s-a cerut, aș dori să vă împărtășesc câteva gânduri.

1. Primul volum al ”Dogmaticii Empirice” este unul introductiv, în care se vorbește despre Dogmă, Morală și Descoperirea lui Dumnezeu către Proroci, Apostoli și Părinți, așa cum a fost ea consemnată în Sfânta Scriptură, în hotărârile Sinoadelor Ecumenice și în scrierile patristice. Este vorba despre niște cunoștințe teologice necesare în înțelegerea dogmelor particulare ale Bisericii.

Urmează volumul al doilea care se referă la subiecte dogmatice particulare, precum teologia despre Sfânta Treime, crearea lumii, căderea omului, întruparea Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, Biserica, ca Trup al lui Hristos și societate a îndumnezeirii și viața de după moarte.

În amândouă volumele, în afara prezentării învățăturii dogmatice propriu-zise, în introduceri și epiloguri sunt subliniate anumite puncte centrale ale învățăturii Părintelui Ioannis Romanidis.

Asta înseamnă că trebuie citite amândouă volumele pentru a desprinde concluziile de rigoare. După cum reiese și din titlul, aceste volume au fost scrise în conformitate cu învățătura transmisă prin viu grai a marelui teologul dogmatist al Bisericii noastre, Părintele Ioannis Romanidis, care era cu adevărat un insuflat de Dumnezeu.

2. Amândouă aceste volume, după părerea mea și a multora care le-au citit, au importanța lor tocmai pentru că înfățișează învățătura Bisericii în întregul ei.

Se știe că din primul mileniu al Bisericii avem o importantă dogmatică pe care a întocmit-o în secolul al VIII-lea Sfântul Ioan Damaschin, anume ”Expunerea exactă a credinței ortodoxe”, o operă deosebit de valoroasă în care a fost cuprinsă învățătura primelor opt secole ale Bisericii, adică hotărârile primelor șapte Sinoade Ecumenice și învățătura Sfinților Părinți împotriva tuturor ereticilor apăruți în primele secole, care au încercat să pervertească credința ortodoxă revelată.

Părintelui Ioannis RomanidisDogmatica Părintelui Ioannis Romanidis, așa cum se vede din aceste două volume, merge încă mai departe și cuprinde și învățătura altor două sinoade care au fost definite de mulți drept ecumenice, anume a Sinodului VIII Ecumenic din timpul Sfântului Fotie cel Mare (879-880), în care s-au dezbătut cele două tipuri de ecleziologie, a Apusului și a Răsăritului, și în care a fost abordată erezia Filioque. De asemenea, Dogmatica Părintelui Ioannis Romanidis cuprinde și învățătura Sinodului IX Ecumenic din timpul Sfântului Grigorie Palama (1351), la care s-au luat hotărâri referitoare la Lumina necreată, la energiile necreate ale lui Dumnezeu și la sfințitul isihasm, ca premisă a vieții duhovnicești și a dogmelor ortodoxe.

În fapt, prin Dogmatica empirică, învățăturii Părinților primului mileniu al Bisericii i se adaugă învățătura Sfântului Fotie cel Mare, a Sfântului Simeon Noul Teolog, a Sfântului Grigorie Palama și a tuturor Părinților Filocalici până la Sfântul Nicodim Aghioritul, la Sfântul Paisie Velicikovski și la Părinții isihaști mai recenți. Astfel este pus cu claritate în lumină eșafodajul tuturor Sinoadelor Ecumenice, care este sfințitul isihasm, în toate manifestările acestuia, anume curățirea inimii, luminarea minții și îndumnezeirea, dat fiind că sfințitul isihasm și sfințita lucrare niptică îl călăuzesc pe om la îndumnezeire, care este cel mai înalt scop al acestuia.

Astfel, este înfățișată întreaga viață evanghelică, învățătura dogmatică, viața sacramentală a Bisericii, rugăciunea, ceea ce numim lex credenti și lex orandi. Nu este de conceput credință fără trăire, nici dogmă fără rugăciune.

3. Aceste două volume ale Dogmaticii Empirice prezintă diferența dintre teologia scolastică și cea ortodoxă.

Este știut că însemnatei scrieri dogmatice a Sfântului Ioan Damaschin i-a urmat în Apus ceea ce se numește teologia scolastică, care pornește de la Anselm de Canterburry, își atinge punctul culminant prin Toma de Aquino și este continuată de teologia post-scolastică a lui Ockham și Duns Scotus. Se știe că teologia scolastică despre formularea dogmei s-a emancipat de învățătura Părinților și a recurs la examinarea rațională al lui Dumnezeu, uneori având ca bază filosofia platonică și neoplatonică, alteori pe cea aristotelică, iar alteori pe amândouă deopotrivă. În Apus s-au publicat mai multe manuale de dogmatică având această perspectivă, care exprimau tocmai această emancipare de teologia patristică, iar conținutul lor a primit titlul generic de teologie post-patristică, pe care o considerau superioară teologiei patristice.

Această nouă teologie, numită teologia scolastică, a influențat în diferite grade învățătura dogmatică ortodoxă, atât pe cea elenă, cât și pe cea rusă, inclusiv prin idealismul german. Astfel, în spațiul ortodox răsăritean au apărut începând cu secolul al XVI-lea manuale ortodoxe de dogmatică influențate în mai mică sau mai mare măsură de teologia scolastică și de idealismul german. Părintele Gheorghi Florovski vorbea chiar despre ”robia babiloniană” a teologiei ortodoxe și despre ”deformările” apărute în teologia ortodoxă.

De pildă, aceste manuale ortodoxe vorbesc despre ”atribute” și ”însușiri” ale lui Dumnezeu, în loc să vorbească de energiile necreate ale lui Dumnezeu, se referă la dovezi ontologice, cosmologice, istorice și morale ale existenței lui Dumnezeu, fără să pomenească de experiența îndumnezeiților și de moaștele sfinților, care sunt unica dovadă a prezenței lui Dumnezeu, și în general desconsideră învățătura Sfântului Simeon Noul Theolog, a Sfântului Grigorie Palama și a Părinților Filocalici. Unii teologi ajung până-ntr-acolo încât să vorbească despre bolile psihice ale Părinților care relatează despre vederea Luminii necreate.

Consider că cea mai importantă realizare a Părintelui Ioannis Romanidis, așa cum se vede și din Dogmatica empirică, este că a curățat dogmatica ortodoxă de orice idee scolastică, de silogisme și plăsmuire a minții umane, de terminologii străine învățăturii Sfinților Părinți și a înfățișat curat învățătura Sfinților îndumnezeiți, adică a Prorocilor, a Apostolilor și a Părinților Bisericii. Îndrăznesc să spun că este o lucrare care pune în lumină tocmai această atmosferă limpede care amintește de viața Prorocilor, a Apostolilor, a nevoitorilor pustiei, a marilor Părinți care se nevoiau în mănăstiri și în locuri pustii, a mucenicilor și mărturisitorilor, a nevoitorilor, pustnicilor și isihaștilor mai recenți, fără să lipsească, desigur, nici ceea ce numim teologie polemică, anume învățăturile Părinților împotriva ereticilor.

Teologia Părintelui Ioannis Romanidis este teologia Sfinților împotriva diavolului și a păcatului, împotriva fricii de moarte, iar lupta aceasta împotriva diavolului și păcatului este premisa obligatorie pentru a trăi experiența îndumnezeirii în Hristos și eschatonul. De aceea, și Dogmatica Empirică este unică în felul ei. Un anume isihast pe care îl cunosc mi-a spus că Dogmatica Empirică este o adevărată radiografie a îndumnezeirii și a omului îndumnezeit.

Spunând acestea, desigur, nu ignor alte dogmatici care au încercat să se elibereze de influența apuseană, precum Dogmatica Părintelui Dumitru Stăniloae, care este deosebit de însemnată și oferă o autentică cunoaștere teologică ortodoxă.

4. Mulți ani la rând m-am preocupat de găsirea omiliilor Părintelui Ioannis Romanidis, de transcrierea înregistrărilor cu ajutorul fiilor mei duhovnicești, de selectarea fragmentelor și redactarea subiectelor și apoi am întocmit întreagă această scriere. Doresc să mărturisesc că în toate fazele acestei lucrări, mai ales în aceea a conceperii și scrierii, eram stăpânit de o insuflare aparte, asemenea celei a pictorilor, a iconarilor, a poeților, dar mai ales a pustnicilor isihaști. De-a lungul întregii zile mintea mea era pur și simplu răpită de ceea ce scriam și de ceea ce mă pregăteam să scriu, chiar și în vremea somnului, și toate acestea se săvârșeau prin rugăciune. Nu pot spune mai mult în acest sens. Îmi părea de parcă aș fi zugrăvit o icoană; în fine: scriam rugându-mă.

Consider că asta se întâmpla, pentru că înțelegeam că acest fel de dogmatică care se bazează pe experiență, iar nu pe silogisme și închipuire, este autentică și probabil primeam în chip nevăzut și tainic și binecuvântarea Părinților îndumnezeiți ai Bisericii care s-au întrecut pe sineși în nevoință, în sfințita isihie, în Rugăciunea minții și experiențele vederii lui Dumnezeu.

Înainte de toate, Părintele Ioannis Romanidis era un teolog insuflat care trăia ceea ce învăța. Pe când se afla la secția de terapie intensivă, la spital, după un episod cerebral și cardiac, l-am vizitat și l-am întrebat ce părere au medicii despre sănătatea lui. El nu mi-a răspuns la întrebare, nu-l interesa dacă va muri sau nu, ci mi-a vorbit despre chestiuni teologice arzătoare. Cu câteva zile înainte de a muri, l-am vizitat acasă și am văzut că dormea într-o încăpere întunecoasă, alături de patul lui se afla un sfeșnic cu lumânări, de bună seamă le aprindea noaptea și se ruga așa cum făcea și evlavioasa lui mamă cappadociană, iar de pat era atârnat un metanier. Trăia isihast, în nevoință.

A făcut și el unele greșeli în viață, ca un om purtător de trup și locuitor în lume. Poate că în unele păreri era prea categoric în strădania lui de a combate influențele pe care mulți teologi ortodocși le primiseră de la teologia apuseană, însă baza și perspectiva teologiei lui sunt în toate privințele ortodoxe, pentru că se întemeiază pe curățire, luminare și îndumnezeire, care reprezintă unica metodă a tămăduire și îndumnezeirii omului, cea care pune hotarul între teologia ortodoxă și orice alt fel de teologie.

Veșnică fie pomenirea acestei mare teolog dogmatist al Bisericii noastre, care îi iubea, alături de Părinții Cappadocieni, fiind el însuși cappadocian, și pe alți mari Părinți ai Bisericii din toate veacurile, precum Sfântul Simeon Noul Theolog, Sfântul Grigorie Palama și toți Părinții Filocalici până în zilele noastre.

© 2013 Sfânta Mitropolie de Nafpaktos și Agios Vlasios