Răsăritul și Apusul de prin părțile noastre

( Sursa în limba greacă: Κύριο ἄρθρο: Ἡ «καθ’ ἡμᾶς Ἀνατολή» καί ἡ «καθ’ ἡμᾶς Δύση»)

Noțiunile ”răsărit” și ”apus” sunt în primul rând geografice, ele indică spațiul geografic în care se află o țară, un stat. Acest lucru este determinat de răsăritul și apusul soarelui. Pământul se învârte în jurul axei sale, iar nouă ni se pare că soarele, care își trimite lumina în tot sistemul nostru planetar, răsare sau apune, răsare soarele și vine lumina, apune soarele și vine întunericul. Țările care sunt în partea soarelui răsare se numesc răsăritene, iar țările care se află în partea soarelui apune se numesc apusene.

Desigur, această distincție geografică există și în fiecare țară sau stat, se vorbește despre regiuni estice și vestice ale statului respectiv, după cum același lucru este valabil și pentru oricare alt spațiu geografic. Din această perspectivă, și biserica în care ne rugăm și săvârșim sfintele Taine este orientată către răsărit, pentru că dinspre răsărit Îl așteptăm pe Hristos, care este adevăratul Răsărit al răsăriturilor, iar  prin ușa dinspre apus ne îndreptăm către răsărit, către sfințitul jertfelnic, care este în fapt punctul central al bisericii.

Însă, termenii de răsărit și apus au dobândit și un conținut cultural, în funcție de culturile care au predominat în diferitele regiuni. Patriarhul Avraam, cel din Chaldeea, la porunca lui Dumnezeu, a venit în Palestina, lui i s-a descoperit Dumnezeul cel viu, a Doua Persoană a  Sfintei Treimi, Cuvântul neîntrupat, așa cum s-a întâmplat și cu urmașii lui. Israeliții L-au cunoscut pe Dumnezeul cel adevărat, Îl diferențiau de dumnezeii mincinoși și deznodământul a fost că Hristos S-a întrupat din Fecioara Maria, S-a născut în Palestina și acolo a propovăduit, a pătimit, S-a răstignit, L-a trimis pe Duhul Sfânt și a întemeiat Biserica, Trupul Lui, care s-a răspândit în toată lumea, la răsărit, la apus, la miazăzi și la miazănoapte.

În plus, în Răsărit s-a creat o cultură, s-a dezvoltat cunoașterea în multe domenii ale  epocii respective, precum astronomia, geometria, matematicile etc. Vechii greci au venit în contact cu popoarele răsăritene, au preluat unele cunoștințe ale acestora, pe care însă le-au prelucrat intelectual, și astfel s-a dezvoltat filosofia. La aceasta a contribuit clima blândă, cultivarea terenului și harismele speciale ale elinilor. Prin filosofie a înflorit și religia, așa că s-au dezvoltat diferite concepții religioase, într-o gamă variată, de la filosofie până la neoplatonism.

Între aceste două curente religioase s-a dezvoltat filosofia presocratică, metafizica clasică și neoplatonismul. Toți Îl căutau pe adevăratul Dumnezeu, dar în cele din urmă patriarhii și prorocii evreilor, care aveau o revelație autentică a lui Dumnezeu, prin credință, simplitate, virtute, au pregătit mai bine poporul evreu, în așa fel încât să contribuie la întruparea Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu. Acest lucru arată că teologia ca revelație și descoperire a lui Dumnezeu față de om este superioară filosofiei, care încearcă prin rațiune să Îl înțeleagă pe Dumnezeu, însă prin teologie dobândește omul cunoașterea lui Dumnezeu.

Noi, ca greci ortodocși, suntem un popor ambivalent, adică înlăuntrul nostru curg izvoare subterane răsăritene, dar la suprafață curg și izvoare apusene. Asta înseamnă că nu este valabilă în totalitate lozinca ”aparținem Apusului”, nici lozinca ”aparținem Răsăritului”, ci suntem ecumenici și avem legătură cu diferite nuclee ale teologiei și culturii care există în Răsărit și în Apus.

De asemenea, atunci când vorbim despre Răsărit din punct de vedere geografic, cultural și religios, includem și alte concepții religioase, precum hinduismul, zoroastrismul, confucianismul, brahmanismul, budismul etc., concepții care vin cu o interpretare diferită despre Dumnezeu, om și lume, diferită de  cea din iudaism, islam și creștinism. Se pot vedea unele puncte comune, întrucât comună este și căutarea omului și crearea lui, dar există și mari diferențe.

Există o teorie despre cultură, potrivit căreia apariția și transmiterea culturii urmează mișcarea aparentă a soarelui. Așa cum soarele pare că se mișcă de la răsărit către apus, la fel se mișcă și curentele culturale și religioase. Așa că, din răsărit au fost aduse către apus, prin oameni, toate curentele  culturale și concepțiile culturale și religioase, ceea ce înseamnă că Apusul datorează multe Răsăritului. Toate curentele culturale și religioase care predomină în Apus sunt profund legate de curentele și concepțiile Răsăritului.

Ceea ce în mod obișnuit numim lume răsăriteană nu prezintă un caracter unitar. De obicei, deosebim între ”Orientul îndepărtat” și ”Orientul apropiat”. Azi, în ”Orientul îndepărtat” predomină hinduismul, vedismul, brahmanismul, budismul, cu filosofia și teologia lor specifice, care presupun o  antropologie diferită, și în ”Orientul Apropiat, Orientul din părțile noastre” predomină mai ales iudaismul și islamul. Însă, în acest spațiu al Orientului Îndepărtat și Apropiat, exista cu mult timp înainte, dar și azi, fie și în procente reduse, și creștinismul.

Creștinismul ortodox din aceste spații a fost legat de elenism, care elenism s-a răspândit în aceste regiuni înaintea creștinismului, prin colonii, prin Alexandru cel Mare și eleniști, dar și prin Imperiul Roman care se elenizase. Astfel, Părinții Bisericii, mai ales Părinții din veacul al IV-lea, au folosit terminologia elenistă pentru a formula experiența ortodoxă revelată, și, desigur, pentru a-i combate pe ereticii din antichitate, care elenizaseră creștinismul. Această unitate dintre creștinism și elenism, care a fost exprimată în zonele unde a predominat Imperiul Roman, s-a numit Romiosini, și cei care o exprimau au fost numiți romei.

Prin urmare, în  ”Orientul îndepărtat” predomină concepții idolatre, iar în ”Orientul Apropiat” (Asia Mică, Palestina) predomină iudaismul și islamul, și în ”Orientul din părțile noastre” se transmite creștinismul ortodox, care a fost trăit în Imperiul Roman, ai  cărei urmași suntem. Astfel, când noi, creștinii ortodocși  eleni suntem caracterizați  drept  răsăriteni, este vorba de ”Orientul din părțile noastre”, nu de ”Orientul îndepărtat”, nici de ”Orientul apropiat”, ci la Răsărit, așa cum îl definim noi, și îl deosebim de Răsărit așa cum îl cunosc apusenii.

Mai sus, s-a menționat că, potrivit teoriei culturilor, cultura se transmite de la răsărit către apus, lucru care înseamnă că toate aceste curente culturale și religioase s-au transmis și  în partea apuseană a pământului, după cum, de asemenea, și anumite curente culturale apusene se transmit și înspre răsărit, datorită contextului geopolitic actual.

Astfel, în Apus s-a transmis tradiția romee ortodoxă, dat fiind că Imperiul Roman începea din Portugalia de azi și ajungea până în Orientul Mijlociu sau Apropiat. Creștinismul s-a răspândit la toate popoarele apusene. Însă, mai târziu, diferite triburi barbare, mai ales germanice, care au  primit influențe creștine, uneori ariene, iar alteori ortodoxe, au coborât dinspre nord către sud și în cele din urmă au pus stăpânire pe partea apuseană a Imperiului Roman și au impus propria lor tradiție și în multe locuri au distrus cu forța biserici și monumente culturale și religioase.

 Așa cum au evoluat interesele geopolitice și politicile care decurg din acestea, trebuie să  colaborăm cu popoarele apusene, participând la organismele statelor apusene, dar în cele din urmă, din punct de vedere cultural și teologic, identitatea noastră este definită și exprimată  de sintagma ”Răsăritul din părțile noastre” și de ”Apusul din părțile noastre”. Acest ”din părțile noastre” este esența existenței noastre.

Astfel, așa cum folosim termenul  ”Răsăritul din părțile noastre”, putem să folosim și termenul ”Apusul din părțile noastre”, adică să denumim acea parte culturală care nu a fost influențată de curente religioase ale ”Orientului îndepărtat” și de mentalitatea cuceritorilor franci ai părții apusene a vechiului Imperiu Roman.

Mulți, deși nu ignoră evenimentele legate de coborârea triburilor germanice, mai ales ale francilor, care au cucerit Europa apuseană, afirmă  că nu putem să vorbim azi de romei și franci în Apus. Și totuși, dacă cercetează cineva cu atenție diferența dintre popoarele nordice și cele sudice ale  Europei, după cum, de asemenea, și mentalitatea oamenilor care locuiesc în toate statele Europei de azi, precum și, dacă studiază cineva științific și mișcările ideologice care s-au dezvoltat în spațiul european, va constata că există această diferență dintre romeii ortodocși și francii eretici. Dar acest lucru nu este obiectul prezentului articol, lucru pe care l-am făcut în alte texte ale mele.

Ceea ce este important este că există termenii ”Răsăritul din părțile noastre” și ”Apusul din părțile noastre”. Noi, grecii ortodocși, suntem un popor ambivalent, înlăuntrul nostru curg izvoare subterane răsăritene, dar la suprafață curg și izvoare apusene.

Asta înseamnă că lozinca ”aparținem Apusului” nu este valabilă în mod absolut, nici lozinca ”aparținem Răsăritului”, ci suntem ecumenici și avem legătură cu diferite nuclee vii de teologie și cultură, care există în Răsărit și în Apus. De aceea, nu ne pot înțelege mai-marii statelor apusene, dar nici noi nu-i putem înțelege pe ei.

La întrebarea, deci, ce suntem: răsăriteni sau apuseni? Putem să dăm răspunsul pe care l-a dat Sfântul Sava, primul Arhiepiscop al Sârbilor, în secolele XII-XIII. ”La început am fost foarte surprinși. Răsăritul considera că aparținem Apusului, iar Apusul ne  încadra Răsăritului. În această confuzie de idei, unii dintre noi au evaluat greșit poziția noastră și afirmau sus și tare că nu aparținem nici uneia dintre părți. În timp ce dintre ceilalți, unii spuneau că aparținem exclusiv uneia dintre părți, iar alții că aparținem celeilalte. Cu toate acestea, eu spun că soarta ne-a rânduit să fim pentru Apus Răsăritul, iar pentru Răsărit Apusul, și să nu recunoaștem mai presus de capetele noastre decât Ierusalimul cel de Sus, iar aici, pe pământ, pe nimeni”.

Situația dificilă prin care trecem azi ca popor și ca stat, când se pune în discuție apartenența și identitatea noastră, dacă suntem europeni sau răsăriteni, dacă aparținem Răsăritului sau Apusului, stârnește o intensă problematizare. Legat de acest subiect trebuie să spunem că, așa cum au evoluat interesele geopolitice și  demersurile politice care decurg din acestea, suntem nevoiți să conlucrăm cu popoarele apusene, participând la organismele statelor apusene, însă în cele din urmă, din punct de vedere cultural și teologic, identitatea noastră este determinată și exprimată de conceptele ”Răsăritul din părțile noastre” și de ”Apusul din părțile noastre”. Acest ”din părțile noastre” este esența existenței noastre. Și peste capetele noastre nu acceptăm decât ”Ierusalimul cel ceresc, iar aici, pe pământ, pe nimeni”.

© 2013 Sfânta Mitropolie de Nafpaktos și Agios Vlasios