Scris în .

Declarații despre partidul nazist Hrysí Avgí

Joi, 26 septembrie, cu două zile înainte de arestarea șefilor partidului Hrysí Augí, Înaltpreasfințitului Ierótheos Vlachos i s-a cerut să facă declarații cu privire la partidul Hrysí Augí. Mitropolitul a răspuns acestor solicitări și a trimis câte o declarație fiecărui ziar. Publicăm mai jos declarațiile sale în întregime, în ordinea în care au fost solicitate.

***

Pentru ziarul Kathimeriní

Biserica este o comunitate duhovnicească deschisă, nu face politică, iar membrii ei pot vota sau aparține oricărui partid politic. Este greu de determinat apartenența politică în funcție de convingerile religioase și nici nu e de dorit acest lucru.

După părerea mea, partidul Hrysí Avgí a primit voturi la ultimele alegeri parlamentare ca reacție la criza economică, fapt care reprezintă o sancționare din partea cetățenilor a regimului politic care a condus la apariția crizei. Având ca lozincă naționalismul, acest partid i-a atras, cred eu, pe unii creștini, clerici și laici deopotrivă, dintre cei care nutresc sentimente sincere de patriotism.

Eu, unul, ca om și cleric, urmez principii democratice și nu sunt de acord cu fanatismele, naționalismele și mentalitățile para-guvernamentale, indiferent de unde provin ele. Foarte repede mi-am format o părere despre Hrysí Avgí, citind diferite texte de analiză politică în care se abordează semnificația alegerii denumirii partidului și ideologia acestuia. De-a lungul timpului am făcut mai multe declarații pe această temă și am scris diferite texte în care combat fascismul, nazismul și naționalismul.

Consider că acesta este motivul pentru care unii membri ai Hrysí Avgí au încercat să mă denigreze. Din câte știu, sunt singurul mitropolit împotriva căruia un parlamentar al Hrysí Avgí a adresat o interpelare în Parlament, cu scopul de a susține pretențiile unei mănăstiri a eparhiei mele, responsabilă de diferite delicte, precum și de calomnii publice și acuzații nedrepte împotriva mea. Din fericire, respectivul parlamentar a fost pus la punct de Ministrul Educației și Cultelor, domnul Arvanitópoulos. De asemenea, recent, parlamentari ai Hrysí Avgí au fost prezenți la un eveniment care a avut loc la mănăstirea menționată, deși se știe că respectiva mănăstire este implicată în delicte foarte grave de evaziune fiscală și de obținere a unei subvenții ilegale, pe care însă statul acum o cere înapoi. Se pare că există o strânsă legătură între partidul Hrysí Avgí și monahii fostei mănăstiri, lucru care ne neliniștește profund.

Cred că creștinii trebuie să aibă o atitudine de respingere a oricărei organizații cu mentalitate paramilitară și care se face responsabilă de șantaje și delicte.

Consider că regimul democratic dispune de mecanismele necesare prin care să impună legalitatea, să înlăture delicvența, să asigure posibilitatea exprimării și acțiunii libere a cetățenilor și siguranța lor, și să mențină sistemul democratic de guvernare.

Pentru ziarul Ta Néa

Teologia și practica Bisericii Ortodoxe nu sunt compatibile cu organizațiile care funcționează cu mentalități fasciste, naziste și naționaliste și se dovedesc responsabile de practici violente, de delicte și acte paramilitare. Acest lucru l-am declarat în repetate rânduri și l-am exprimat și în scris.

Pentru că mă preocupă actualitatea, am dorit să cunosc semnificația denumirii Hrysí Avgí, de unde provine și care este rostul acesteia, și m-am informat pe baza unor analize jurnalistice bine argumentate și întemeiate pe cercetări serioase. Am ajuns la concluzia că clericii și laicii care susțin Hrysí Avgí sunt dezinformați și sunt atrași doar de aspectul exterior al lucrurilor.

Ca Mitropolit al Nafpaktosului m-am lovit însă personal de adevărata față a acestei organizații. De pildă, un parlamentar al Hrysí Avgí, evident cu scopul de a mă ofensa, a exprimat în Parlament o interpelare cu conținut calomniator la adresa mea, urmărind să susțină pretențiile unei mănăstiri a mitropoliei mele, care se face responsabilă de acte ilegale. De asemenea, câțiva parlamentari ai Hrysí Avgí au participat la un eveniment organizat de respectiva mănăstire.

Este de la sine înțeles că eu, personal, nu pot fi de acord cu fapte care atentează la libertatea oamenilor, neagă principiile fundamentale ale Bisericii Ortodoxe și urmăresc suprimarea și subminarea regimului democratic. Se cuvine să precizăm că într-un regim democratic, chiar dacă unii politicieni fac unele greșeli, există însă cadrul legal de manifestare a libertăților personale.

Pentru ziarul To Éthnos

Creștinismul, și cu deosebire Biserica Ortodoxă, nu are nici o legătură cu nazismul și mentalitatea acestuia, care se exprimă prin acte de violență, crime, dictatură, rasism și lezarea oamenilor și principiilor umaniste. Toate acestea s-au manifestat inițial în Germania înainte de al II-lea Război Mondial și au condus ulterior la catastrofe și nenorociri în întreaga lume și în țara noastră.

S-a scris mult pe această temă. În urmă cu un an a stârnit un viu interes studiul unui jurnalist asupra cărții Răsăritul Vrăjitorilor, scrisă de Luis Pauwels și Jacques Bergier, care prezintă mistica nazistă și relația lui Hitler cu organizația ocultă Golden Dawn [Răsăritul de aur]. De asemenea, se face referire la poemul cu același titlu, Hrysí Avgí, din antologia de poeme a lui Paterákis, Întunericul strălucitor al lui Lucifer, poem care în fapt este un imn închinat satanei. Cum pot fi compatibile toate acestea cu adevărul pe care ni-l învață Hristos?

Prin urmare, creștinismul nu poate avea legătură cu organizații care acționează prin violență, recurg la manifestări antidemocratice și subminează regimul democratic al țării. După părerea mea, creștinii care susțin asemenea sisteme o fac fie din ignoranță – care însă nu se justifică după atâtea dezvăluiri –, fie încălcând principiile Evangheliei.