Pecetea lui Antihrist și pecetea lui Hristos

de Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktei și Sfântului Vlasie

Pecetea Fiarei Și Pecetea Mielului

Sursa în limba greacă: Τό χάραγμα τοῦ ἀντιχρίστου καί ἡ σφραγίδα τοῦ Χριστοῦ

Traducere Mănăstirea Diaconești

Încă de la începutul slujirii mele preoțești, în urmă cu 50 de ani, în anii ΄70 și mai târziu, sub înrâurirea organizațiilor protestante extremiste din America, se vorbea mult despre venirea lui Antihrist, care îi va pecetlui pe creștini, despre faptul că Antihrist a și venit sau că va veni curând, tâlcuindu-se greșit versetele din Apocalipsa Evanghelistului Ioan referitoare la acest moment.

În acest context, orice apărea nou în societate, orice nouă descoperire a științei și tehnologiei, apariția codului de bare pe produse, orice măsură pentru protecția socială, legile legate de cărțile de identitate, pașapoarte, codul numeric personal, toate acestea erau privite ca apariție a lui Antihrist sau a înaintemergătorilor lui. Iar cine făcea uz de ele, după părerea conservatorilor, primise pecetea lui Antihrist și era adept al lui.

Fenomenul a continuat și în anii următori. Aceleași lucruri se scriu și astăzi despre medicamente, despre vaccinurile contra virusului Korona, ca prelungire a dezbaterii din anii ’70 și ’80, că prin acestea Antihrist îi pecetluiește pe oameni și îi îndepărtează de Hristos.

Este și aceasta o metodă a diavolului ca să ne facă să vorbim continuu despre el, să ne preocupăm cu toții de el, să ne amăgească mintea și să ne înrobească, să supraevaluăm puterea lui și să nu ne mai ocupăm deloc cu Hristos. Aceasta este, cu adevărat, o cruntă înșelare satanică!!

Pornind de la dezbaterea din vremea aceea, în anul 1987, în urmă cu aproape 35 de ani, am scris un text în care am analizat versetele din Apocalipsa lui Ioan atât despre pecetea lui Antihrist, cât și despre pecetea lui Hristos potrivit cu Tradiția Bisericii și tâlcuirile Sfinților Andrei și Areta ai Cezareei.

Temeiul ermineutic este că pecetea lui Antihrist nu este ceva exterior, de suprafață, trupesc, nu este o mâncare sau un medicament, ci se leagă de cunoașterea și acceptarea conștientă a lui Antihrist, de cultul și închinarea aduse lui. Însă cine are pecetea lui Dumnezeu în inima lui, unul ca acesta îl recunoaște pe Antihrist și lucrările lui, iar Antihrist nu are nici o stăpânire asupra lui.

Apostolul Pavel scrie: „Noi avem mintea lui Hristos” (I Corinteni 2: 16) și, desigur, „gândurile lui (ale diavolului) nu ne sunt necunoscute” (II Corinteni 2: 11). Cine are mintea lui Hristos, pecetea lui Dumnezeu lucrătoare în inima lui, poate percepe venirea lui Antihrist și a înaintemergătorilor lui și discerne între energia-lucrarea lui Hristos și energia-lucrarea lui Antihrist. Este vorba de virtutea discernământului.

Redau acest text pentru ca să interpretăm ceea ce se discută în zilele noastre despre pecetea lui Antihrist pe temeiul Tradiției bisericești și patristice și să nu ne lăsăm influențați de tâlcuiri îndoielnice.

* * *

În zilele noastre se vorbește adeseori despre Antihrist și pecetea lui. Nu încape îndoială că trăim vremuri apocaliptice. Antihrist există, lucrează, vine. Dacă încă din perioada apostolică Evanghelistul Ioan spunea că „vine Antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat; de aici cunoaştem noi că este ceasul de pe urmă” (I Ioan 2: 18), precum și că „acesta este Antihristul, cel care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul” (I Ioan 2: 22) și că „orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în lume” (I Ioan 4: 3), cu cât mai mult nu sunt acestea valabile pentru vremea noastră, care în comparație cu perioada apostolică este atât de decăzută, dat fiind că s-au înmulțit cei care Îl tăgăduiesc pe Fiul lui Dumnezeu. Trăim, așadar, vremuri apocaliptice. În fiecare zi se vădesc lucrarea și persoana lui Antihrist și totodată crește numărul celor pecetluiți de el.

Adaug, însă, că în zilele noastre oamenii, pe de o parte interpretează greșit textele aghiografice, iar pe de altă parte nu mai vorbesc deloc despre pecetea fiilor lui Dumnezeu, câtă vreme în scrierile Noului Testament și în lucrările Sfinților Părinți ai Bisericii, se vorbește mult despre pecetea lui Dumnezeu pe care o primesc fiii Lui. Cu alte cuvinte, Evanghelistul Ioan, care scrie despre pecetea fiarei Apocalipsei, scrie totodată și despre pecetea Mielului Apocalipsei.

Vorbind despre Antihrist, în același timp el subliniază: „Voi, copii, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit pe acei proroci (pe Antihrist și adepții lui), căci mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume. Aceia sunt din lume, de aceea grăiesc ca din lume şi lumea îi ascultă. Noi suntem din Dumnezeu” (I Ioan 4: 4-6).

Mă întreb: Este, oare, lucru cinstit și ortodox să se vorbească continuu despre pecetea lui Antihrist, iar despre pecetea lui Hristos deloc? Este cu putință, oare, ca unii părinții duhovnicești să semene continuu frică de venirea lui Antihrist și să nu se străduiască să îi pregătească pe fiii ei pentru a fi pecetluiți cu pecetea Hristosului celui viu?

În continuare voi vorbi despre pecetea fiarei și despre pecetea Mielului Apocalipsei, pe temeiul Tradiției Bisericii.

1. Pecetea fiarei

În Apocalipsă se vorbește despre fiară și pecetea ei. Un pasaj clasic referitor este următorul fragment din capitolul 13 al Apocalipsei:

„Şi am văzut o altă fiară, ridicându-se din pământ, şi avea două coarne asemenea mielului, dar grăia ca un balaur. Şi toată stăpânirea celei dintâi fiare ea o pune în lucrare, în faţa ei. Şi face pământul şi pe locuitorii de pe el să se închine fiarei celei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Şi face semne mari, încât şi foc face să se pogoare din cer, pe pământ, înaintea oamenilor, și amăgeşte pe cei ce locuiesc pe pământ prin semnele ce i s-au dat să facă înaintea fiarei, zicând celor ce locuiesc pe pământ să facă un chip fiarei care a fost rănită cu sabia şi a rămas în viaţă. Şi i s-a dat ei să însufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei. Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere, acela să socotească numărul fiarei, căci este număr de om. Şi numărul ei este 666.” (Apocalipsă 13: 11-18)

Multe păreri au fost exprimate referitor la cine este fiara. Pesemne că este vorba de Antihrist, de aceea Sfântul Areta, Episcopul Cezareei, scrie: „Nu se vorbește despre nimic altceva decât despre venirea lui Antihrist”. Antihrist este un om prin care lucrează Satana, de aceea spune Evanghelistul Ioan că „se ridică din pământ”. „Că se ridică din pământ” înseamnă că se naște ca toți oamenii. Om este și el, dar prin el lucrează Satana. Are „două coarne asemenea mielului” și, continuă Sfântul Areta, „se preface îngăduitor ca Hristos, ca să îi înșele pe oameni. Asemănarea coarnelor voiește să arate că și el are slavă”. Mai mult, Antihrist grăia ca un balaur: „Grăiește ca un balaur, dar nu este balaur. El nu este Satana însuși, ci se află sub stăpânirea aceluia și se face următor al stăpânirii diavolului”. Antihrist nu va fi diavolul întrupat, ci un om prin care va lucra Satana.

Antihrist îi amăgește „pe cei ce locuiesc pe pământ”. Însă pe cine anume amăgește? Oare pe toți oamenii? Nu pe toți oamenii, ci doar pe aceia care au inima alipită de cele pământești. El nu are nici o putere asupra oamenilor a căror cetate este în ceruri.

Scrie Sfântul Andrei al Cezareei: „Îi înșală pe cei a căror inimă sălășluiește numai pe pământ. Însă celor care-și au cetatea în cer nu le amăgește simțirea, fiindcă ei sunt sunt întăriți întru mai înainte vestirea venirii lui”. Astfel, Antihrist are stăpânire numai asupra celor care nu sunt păziți de harul lui Dumnezeu și primesc în inima lor energiile lui Antihrist. Acestor oameni Antihrist le dă pecetea lui, „ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte”. Expresia „ca să-și pună” arată că înrobirea oamenilor față de Antihrist este de bună voie, „de vreme ce prin această pecete, prin acest semn se arată aservirea totală a acestor oameni față de fiară”.

Cuvântul „pecete” amintește de „vechiul obicei răsăritean de a însemna cu un instrument înroșit în foc pe mâna sau pe fruntea argaților sau a robilor numele stăpânului trupului lor sau al zeilor lor”. Prin urmare, el vădește o dependență. Pecetluirea pe mâna dreaptă se va face, după Sfântul Areta, ca „să taie puterea omului de a săvârși fapte bune”, iar pecetluirea pe frunte, pentru ca „cei amăgiți să nu mai vadă cele dinaintea ochilor, să se întunece ca să nu poată îndura când se va arăta limpede ziua buneicinstiri”.

Cu alte cuvinte, pecetluirea pe frunte și pe mâna dreaptă arată îndepărtarea omului de lucrarea faptelor bune, de împlinirea poruncilor lui Hristos, și întunecarea lui. Această întunecare nu este nimic altceva decât întunecarea minții-nous, în care constă căderea omului. În limbajul Sfinților Părinți, această întunecare înseamnă robia minții, moartea ei. În cei întunecați, care s-au îndepărtat de Dumnezeu, lucrează Antihrist, adică el are putere să-i pecetluiască.

Pecetluirea lui Antihrist, așadar, nu este pecetluirea unor membre ale trupului omenesc, ci totala înrobire a celor amăgiți lui Antihrist. De aceea nici nu poate diavolul să-i pecetluiască pe oamenii care trăiesc în Dumnezeu. Sfântul Areta face în continuare următoarea observație: „Dar nu primesc aceasta, adică pecetluirea, cei asupra cărora s-a însemnat lumina feței lui Dumnezeu”. Oamenii care au înlăuntrul lor, la măsuri diferite, harul lui Dumnezeu (ca luminare, vedere de Dumnezeu, vedere neîncetată) nu vor primi pecetluirea fiarei Apocalipsei, adică Antihrist nu va avea nici o putere asupra lor.

Această pecete, așa cum ne spune Apocalipsa lui Ioan, este „numele fiarei sau numărul numelui ei”. Aceasta înseamnă că „îndoită este cunoașterea, fie prin rostirea acestui nume, fie prin număr” (Sfântul Areta). Despre ce nume este vorba? Potrivit lui Ecumenie, acest nume nu se regăsește scris în cartea Apocalipsei fie pentru că „este nevrednic de a fi scris în carte”, fie ca să nu circule printre cei mulți și „să le răpească celor binecinstitori cunoștința de mai înainte a venirii lui și să-i lipească pentru totdeauna de mutarea de la cele nedesăvârșite la cele desăvârșite”.

Sfântul Andrei al Cezareei subliniază: „Ştiinţa sigură a numărului, precum şi altele ce s-au scris de dânsul, le vor descoperi vremea şi nevoinţa celor înţelepţi şi treji. Că de ar fi fost de vreo treabă, precum au zis alţi dascăli, să se ştie cu adevărat cum îi va fi numele lui Antihrist, cel ce l-a văzut pe el [Evanghelistul] ar fi descoperit, dar n-a voit harul lui Dumnezeu să se scrie în dumnezeiasca carte numele lui cel pierzător. Însă în multe învătături se pot afla, după fericitul Ipolit şi alţii, multe nume care cuprind numărul acesta, şi de obşte şi în parte”.

Multe lucruri putem înțelege din tâlcuirea aceasta a Sfântului Andrei al Cezareei.

În primul rând, că nu cunoaștem cu precizie numele lui Antihrist. Dacă ar fi trebuit să-l cunoaștem, ar fi fost scris în Apocalipsă de către însuși Evanghelistul Ioan, care a văzut fiara. Dar dumnezeiescul har nu a socotit bine să fie consemnat numele lui Antihrist în Sfânta Scriptură.

În al doilea rând, care este numărul, precum și toate cele scrise despre Antihrist, se vor descoperi când vor avea trebuință de aceasta cei „treji”, adică cei care au trezvie și vedere de Dumnezeu. Nu oricine poate să afle numele și numărul fiarei, adică al lui Antihrist.

În al treilea rând, mulți au încercat să afle numele lui Antihrist, dar le-a fost pricină de cădere. Unii, folosindu-se de alfabetul grecesc, au socotit că Antihrist este Lateinos. Alții, folosindu-se de alfabetul ebraic, au crezut că el este Nero, iar alții, folosindu-se de alfabetul latin, au crezut că este Dioclețian sau Tit (Panaiótis Bratsiótis).

Și noi, dacă am fi trăit pe vremea lui Nero sau a lui Dioclețian, am fi crezut fără șovăire că ei sunt Antihrist, de vreme ce au dus prigoane cumplite împotriva creștinismului. Cine ar fi putut tăgădui acest lucru? Și totuși, ei au murit, de atunci au trecut atâtea veacuri și încă nu a venit Antihrist în sensul arătat de Hristos, adică cel ce va veni în anii cei de pe urmă, după care va fi a Doua Venire.

Consider că cea mai sigură poziție este cea a Sfântului Irineu, pe care trebuie să o avem mereu în vedere. El spune: „Mai sigur și mai neprimejdios este să așteptăm împlinirea prorociei, decât să speculăm sau să născocim nume la întâmplare, de vreme ce se pot găsi multe nume care să corespundă numărului mai sus pomenit”.

Primesc pecetea fiarei cei care se închină ei: „Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mâna lui...” (Apocalipsa 14: 9). Cu alte cuvinte, pecetluirea se leagă de primirea fiarei și închinarea adusă ei. Cei care primesc pecetea nu au pace lăuntrică: „Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua, nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei” (Apocalipsa 14: 11).

Cei care se închină fiarei vor trece prin încercări înfricoșate: „O bubă rea şi ucigătoare s-a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau chipului fiarei” (Apocalipsa 16: 2). Cei pecetluiți vor fi amăgiți de prorocii mincinoși: „Şi fiara a fost răpusă şi, cu ea, prorocul cel mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care amăgea pe cei ce au purtat semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat chipului ei” (Apocalipsa 19: 20). Adică cei care se închină chipului fiarei și au pecetea lui, aceștia vor fi amăgiți de proroci mincinoși.

Cei ce se închină fiarei vor primi pecetea ei, câtă vreme cei ce nu se închină ei nu o vor primi. Spune Evanghelistul Ioan: „Şi am văzut tronuri şi celor ce şedeau pe ele li s-a dat să facă judecată. Şi am văzut sufletele celor tăiaţi pentru mărturia lui Iisus şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, care nu s-au închinat fiarei, nici chipului ei, şi nu au primit semnul ei pe fruntea şi pe mâna lor” (Apocalipsa 20: 4). Este vorba de sfinții care au refuzat să se închine chipului fiarei, care nu au primit pecetea ei, în pofida muceniciei ce au îndurat-o și sunt slăviți în ceruri.

Din toate acestea reiese că pecetea fiarei se împletește strâns cu închinarea adusă ei, cu recunoașterea ei ca dumnezeu. Această pecete nu este pur și simplu în afară, pe trup, ci primirea lăuntrică a lui Antihrist și recunoașterea lui. Moartea minții-nous este pecetea lui Antihrist, iar cei ce au mintea moartă sunt amăgiți și se fac robi fiarei Apocalipsei. Cei care au mintea luminată, aceștia nu primesc pecetea fiarei. Aceasta este concluzia sigură care reiese din tâlcuirea versetelor scripturistice.

2. Pecetea Mielului

Însă în Apocalipsă și în general în Sfânta Scriptură se vorbește nu doar despre pecetea fiarei, pe care o primesc cei ce se închină ei, ci și despre pecetea Mielului, pe care o primesc cei ce se închină Mielului. De acest lucru ne vom ocupa acum, deoarece consider că atunci când vorbim numai despre pecetea fiarei și trecem cu vederea pecetea Mielului, aducem vătămare mădularelor Bisericii lui Hristos.

Deja în Apocalipsă, după ce se vorbește despre pecetluirea cu numele sau cu numărul fiarei, se pomenește de credincioșii aflați împreună cu Mielul, „care aveau numele Lui şi numele Tatălui Lui, scris pe frunţile lor” (Apocalipsa 14: 1). Și aici pecetea trebuie să o înțelegem ca pecete a minții-nous. Este cu deosebire și mai presus de toate o pecete lăuntrică.

Mă întreb: De ce mulți oameni vorbesc astăzi doar despre pecetea fiarei, a lui Antihrist, și nu vorbesc despre pecetea Mielului, a lui Hristos, de vreme ce Evanghelistul Ioan pomenește de amândouă în același loc din cartea Apocalipsei?

Evanghelistul Ioan folosește cuvântul „pecete” pentru a denumi nașterea lui Hristos din Tatăl și dumnezeirea lui Hristos. Hristos Însuși a spus despre Sine: „Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl” (Ioan 6: 27).

Aici cuvântul „pecete” arată că Hristos este Fiu după fire al lui Dumnezeu, de aceea Sfântul Teofilact tâlcuiește: „De vreme ce şi chip al Tatălui este Fiul şi pecete și caracter [trăsătură], să înţelegi că de cătreTatăl s-a pecetluit Acesta (Fiul), ca Cela ce este chip şi pecete. Încât ceea ce se zice este întru acest fel: pe Acesta ce se vedea a fi Fiu al omului L-a pecetluit Tatăl, adică L-a născut ca pecete a Sa şi chip, Fiul având întru Sine toate câte are Tatăl şi fiind după fire întocmai cu Tatăl”. Faptul că Hristos a fost pecetluit arată dumnezeirea Lui. Sfântul Vasilie cel Mare, în Liturghia sa, Îl numește pe Hristos „pecete asemenea chipului”.

Dacă Hristos este Fiul lui Dumnezeu după fire, noi, creștinii, suntem fii ai lui Dumnezeu după har. Astfel, și noi am fost pecetluiți de dumnezeiescul har. Apostolul Pavel face adeseori referire la aceasta în epistolele sale. Voi cita câteva pasaje relevante.

Vorbind despre Hristos, Apostolul Pavel scrie către Efeseni: „Întru Care şi voi, auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, crezând în El, aţi fost pecetluiţi cu Sfântul Duh al făgăduinţei, Care este arvuna moştenirii noastre, spre răscumpărarea celor dobândiţi de El şi spre lauda slavei Sale” (Efeseni 1: 13-14).

Această pecete a Sfântului Duh ne-a fost dată prin Sfânta Mirungere, atunci când preotul a rostit: „Pecetea darului Sfântului Duh. Amin”. Ea ne este dată în afară, pe trup, dar pătrunde în suflet. Este pecetluit omul întreg și, potrivit Tradiției Bisericii Ortodoxe, pecetea aceasta nu este independentă de luminarea minții-nous.

Pecetea darului este venirea harului în sufletul omului, prin care sunt sfințite și sufletul și trupul, adică omul întreg. Atunci începe Rugăciunea minții (noetică), ca dovadă a faptul că omul a devenit templu al Preasfântului Duh. La aceasta se referă Apostolul Pavel când spune: „Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării” (Efeseni 4: 30).

Desigur, prin Sfântul Botez și Sfânta Mirungere, omului i se dă putința să înainteze prin propria sa voință și strădanie către starea după asemănare [îndumnezeire]. Și știm că după Botez, atunci când nu trăim potrivit cu voia lui Dumnezeu, harul Botezului este acoperit de patimi. Ca atare, toată viața sacramentală și ascetică urmărește scoaterea din nou la lumină a harului Sfântului Botez.

Evanghelistul Ioan vorbește repetat despre pecetea fiilor lui Dumnezeu, pe care creștinii o vor primi prin Sfintele Taine și prin propria lor strădanie.

Scrie Evanghelistul Ioan: „Şi am văzut un alt înger care se ridica de la răsăritul soarelui şi avea pecetea viului Dumnezeu. Îngerul a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri, cărora li s-a dat să vatăme pământul şi marea, zicând: Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până ce nu vom pecetlui, pe frunţile lor, pe robii Dumnezeului nostru” (Apocalipsa 7: 2-3). Îngerul dorește să-i pecetluiască cu pecetea Dumnezeului celui viu pe robii lui Dumnezeu, ca să nu fie ei atinși de chinurile ce au să fie.

Acești robi ce aveau să fie pecetluiți cu „pecetea viului Dumnezeu” erau 144.000 la număr, negreșit un număr simbolic, care îi simbolizează pe toți cei care trăiesc după Dumnezeu. Cei care urmau să fie pecetluiți sunt cei despre care se spune în capitolul 14 al Apocalipsei că au „numele Lui, adică a Mielului, şi numele Tatălui Lui, scris pe frunţile lor” (Apocalipsa 14: 1). Ei stau împreună cu Mielul și au anumite trăsături caracteristice (Apocalipsă 14: 4-5).

O primă trăsătură este fecioria: „Aceştia sunt care nu s-au întinat cu femei, căci sunt feciorelnici”. Aici, în mod cert nu este vorba atât de fecioria trupească, cât de cea duhovnicească, de curăția inimii.

Cea de-a doua trăsătură este trăirea poruncilor Mielului și urmarea Lui: „Aceştia sunt care merg după Miel ori unde se va duce”. Ei păzesc poruncile Mielului și Îl urmează până la mucenicie.

Cea de-a treia trăsătură este sinceritatea lor: „în gura lor nu s-a aflat minciună, fiindcă sunt fără prihană”.

Din acest pasaj semnificativ reiese că pecetluirea credincioșilor de către Miel este mai cu seamă și mai presus de toate lăuntrică, este comuniunea și unirea lor cu Hristos. Inima lor s-a născut din nou, a fost unsă de Sfântul Duh.

Evanghelistul Ioan numește această pecete și „ungere”, care este o stare lăuntrică. Vorbind despre Antihrist, el spune în continuare: „Iar voi, ungere aveţi de la Cel Sfânt şi ştiţi toate. (...) Acestea v-am scris vouă despre cei ce vă amăgesc. Cât despre voi, ungerea pe care aţi luat-o de la El rămâne întru voi şi nu aveţi trebuinţă ca să vă înveţe cineva, ci ungerea Lui vă învaţă despre toate” (I Ioan 2: 20-27).

Cei pecetluiți cu ungerea și pecetea Sfântului Duh nu vor fi vătămați deloc de marea încercare de pe urmă. Scrie Evanghelistul Ioan în Apocalipsă: „Şi a trâmbiţat al cincilea înger, şi am văzut o stea căzută din cer pe pământ şi i s-a dat cheia fântânii adâncului. Şi a deschis fântâna adâncului şi fum s-a ridicat din fântână, ca fumul unui cuptor mare, şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii. Şi din fum au ieşit lăcuste pe pământ şi li s-a dat lor putere precum au putere scorpiile pământului. Şi li s-a poruncit să nu vatăme iarba pământului şi nici o verdeaţă şi nici un copac, fără numai pe oamenii care nu au pecetea lui Dumnezeu pe frunţile lor” (Apocalipsa 9: 1-4).

Astfel, cei pecetluiți cu pecetea Sfântului Duh încă din viața aceasta nu au de ce să se teamă de venirea lui Antihrist. Antihrist nu are nici o stăpânire asupra lor. Evanghelistul Ioan, referindu-se la Antihrist și semnul lui, spune: „Voi, copii, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit pe acei prooroci, căci mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume” (I Ioan 4: 4).

3. Gânduri de încheiere

Acestea toate fiind spuse, consider că putem trage anumite concluzii.

1. Apocalipsa lui Ioan nu este prima carte din Sfânta Scriptură, ci ultima. Ea este simbolică și chiar dificil de explicat. De aceea nici nu au arătat Părinții un interes deosebit pentru tâlcuirea imaginilor din carte. Adeseori noi citim mai întâi cartea Apocalipsei și le lăsăm la o parte pe celelalte, câtă vreme ar trebui să citim întâi Evangheliile și Epistolele apostolilor, care ne învață cum se cuvine să trăim în calitate de creștini.

2. În Apocalipsa lui Ioan nu se vorbește doar despre pecetea fiarei, ci și despre pecetea și pecetluirea Mielului, adică a lui Hristos. Nu putem să despărțim aceste realități una de cealaltă și să o tâlcuim numai pe prima și, pe deasupra, izolat și să o trecem cu vederea pe cea de-a doua, adică pecetea lui Hristos.

3. Pecetea fiarei este legată de închinarea adusă lui Antihrist. Tot ce ne îndeamnă să aducem închinare lui Antihrist este satanic. Când noi recunoaștem și ne închinăm la ceea ce ne cere Antihrist în loc să ne închinăm lui Dumnezeu, primim pecetea lui Antihrist. Potrivit întregii învățături a Bisericii putem spune că întunecarea minții-nous este pecetea fiarei.

4. Pecetea Mielului nu este doar un fapt exterior, ci și recunoaștere și închinare adusă adevăratului Dumnezeu. Este mai cu seamă trăirea vieții bisericești în întregul ei, adică a vieții sacramentale și ascetice. Cine își slobozește mintea din robia diavolului, cel a cărui minte-nous se luminează și dobândește neîncetata pomenire a numelui lui Hristos, ca dovada sigură că omul a devenit templu al Duhului Sfânt, unul ca acesta a primit pecetea Sfântului Duh.

5. Cei pecetluiți cu harul Sfântului Duh nu au de ce să se teamă de nici o putere a lui Antihrist. Ei vor trece prin „Marea Roșie” cum au făcut-o evreii, se vor izbăvi de tirania lui Faraon și vor ajunge în Pământul făgăduinței. Diavolul nu are nici o stăpânire asupra fiilor lui Dumnezeu.

Pentru cei care urmează Mielului și primesc lucrările Lui, diavolul a fost pecetluit în adânc, așa cum scrie Evanghelistul Ioan: „Şi am văzut un înger, pogorându-se din cer, având cheia adâncului şi un lanţ mare în mâna lui. Şi a prins pe balaur, şarpele cel vechi, care este diavolul şi satana, şi l-a legat pe mii de ani, și l-a aruncat în adânc şi l-a închis şi a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească neamurile, până ce se vor sfârşi miile de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat câtăva vreme” (Apocalipsa 20: 1-3).

Sfântul Andrei al Cezareei, vorbind despre îndepărtarea și pecetluirea diavolului în adânc, spune: „Aici arată îndepărtarea diavolului din lume înfăptuită prin pătimirea Stăpânului pe cruce, prin care pătimire mai tare decât diavolul S-a arătat Hristos, Dumnezeul nostru, izbăvindu-ne pe noi, netrebnicii, din mâinile aceluia, osândindu-l pe el întru adânc”.

Diavolul este pecetluit în adânc încă de când a fost înființată Biserica, ce ca Trup al lui Hristos are putere asupra diavolului. Și oamenii lui Dumnezeu îl pot birui pe cel viclean, pentru care avem ca pilde viețile sfinților. Diavolul nu are nici o stăpânire asupra oamenilor lui Dumnezeu. Se poate ca vreme de multe zile să se arate monahilor și să-i războiască, fără ca aceasta să le abată mintea de la „împreunarea cu Dumnezeu” despre care scrie Sfântul Ioan Scărarul.

6. Lucrarea noastră, a păstorilor, este să îi povățuim pe creștini prin metoda buneicinstiri ortodoxe, ca ei să fie pecetluiți în inimă cu pecetea Duhului Sfânt și așa, când va veni Antihrist, să stea împreună cu Mielul.
Prin urmare, se cuvine mai degrabă să vorbim despre Hristos și să-L iubim, păzind poruncile lui, să facem rugăciune și să participăm la Tainele Bisericii, decât să vorbim despre Antihrist. În caz contrar, diavolul ne amăgește în felurite chipuri ca să ne stăpânească prin frică, să ne abată de la pomenirea numelui lui Hristos și să-și sporească lucrarea demonică prin împreună-lucrarea noastră.

În cele din urmă, întreaga Tradiție a Bisericii noastre ne îndeamnă să ne îngrijim să fim pecetluiți de Hristos, să fim mădulare vii ale Trupului lui Hristos, și atunci nu ne vom mai teme de nici un Antihrist sau înaintemergător al lui, deoarece „mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume” (I Ioan 4: 4).

Bibliografia traducătorului: (βιβλιογραφία του μεταφραστή)

Sfântul Andrei al Cezareei, „Tâlcuire la Apocalips”, traducere de diacon Gheorghe Băbuț, Ed. Pelerinul român, Oradea, 1991.
Sfântul Teofilact al Bulgariei, „Tâlcuire la Evanghelia după Ioan”, ediție îngrijită de R. P. Sineanu și L. S. Desartovici, Ed. Sophia și Cartea ortodoxă, 2009.