mb-menu-ro

Caracterul terapeutic al Ortodoxiei

de Mitropolitul Nafpaktei și Sfântului Vlasie, Ierotheos

Sursa în limba greacă:  Ὁ θεραπευτικός χαρακτήρας τῆς Ὀρθοδοξίας

Traducere de Tatiana Petrache

Omilie susținută la Sinaxa Teologică online, organizată de Institutul „Sfântul Maxim Grecul” și de Pemptousia, în Duminica Ortodoxiei (21 martie 2021)

Sunt deosebit de bucuros că are loc această întâlnire cu Preafericitul Patriarh Ecumenic, Bartolomeu, cu aleșii și iubiții vorbitori și cu iubiții telespectatori, astăzi, în Duminica Ortodoxiei. Fie ca Dumnezeul Părinților noștri să ne binecuvânteze și să ne păzească pe toți în Biserica Ortodoxă!

Αcest lucru are o mare însemnătate, pentru că Ortodoxia nu este o învățătură abstractă, ci viața lui Hristos trăită în Biserică. Astfel, Ortodoxia este adevărata slava a Bisericii, fiind strâns legată de Biserică și de Dumnezeiasca Euharistie.

Mi s-a propus să vorbesc despre „caracterul terapeutic al Ortodoxiei” și am primit bucuros, deoarece sunt conștient de faptul că în Biserica Ortodoxă suntem tămăduiți de adevăratul Doctor al sufletelor și trupurilor, Care este Hristos, iar acest lucru se săvârșește prin Taine și nevoința noastră în Hristos, prin teologia și tradiția niptică și isihastă.

Învățătura aceasta reiese cu claritate atât din faptul că Părinții au rânduit astăzi să prăznuim restaurarea sfintelor icoane și consacrarea teologiei sfintelor icoane, cât și din faptul că duminica următoare, care este continuarea firească a duminicii de azi, îl vom prăznui pe Sfântul Grigorie Palama, cel ce a învățat despre împărtășirea de harul necreat al lui Dumnezeu și despre sfințitul isihasm.

În definitiv, tămăduirea omului nu este una psihologică sau religioasă, ci prin excelență teologică, este, cu alte cuvinte, transfigurarea puterilor sufletului, astfel încât omul să ajungă de la starea împotriva firii la starea după fire și la cea mai presus de fire. Acest lucru se realizează prin Tainele Bisericii îmbinate cu nevoința în Hristos. Este parcursul omului de la după chip la după asemănare, parcurs în care iubirea de sine este convertită în iubire de Dumnezeu și de oameni.

Aceste aspecte le-am dezvoltat în multe cărți și conferințe ale mele, însă astăzi voi aborda acest subiect din perspectiva „Sinodiconului Ortodoxiei”, care se citește în Duminica Ortodoxiei în Biserică, în întregime sau parțial, și din care, pe de o parte, reiese că Ortodoxia este Hristos cel viu, iar pe de altă parte se arată că tămăduirea înseamnă viața în Hristos.

1. „Sinodiconul Ortodoxiei”

„Sinodiconul Ortodoxiei” se împarte în două mari părți. Prima conține hotărârile Sinodului VII Ecumenic (787 d.Hr.), care a consacrat teologia sfintelor icoane și a definit cadrul cinstirii icoanelor de către creștini. A doua parte este reprezentată de hotărârile Sinodului VIII Ecumenic (1351 d.Hr.), din timpul Sfântului Grigorie Palama, care a consacrat învățătura că Lumina lui Dumnezeu este necreată, iar premisa împărtășirii de aceasta este sfințitul isihasm și viața niptică. Aceste două părți ale „Sinodiconului Ortodoxiei” pun bazele teologice și bisericești ale tămăduirii, din perspectivă bisericească ortodoxă.

În centrul hotărârilor Sinodului VII Ecumenic se află Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Care prin Întruparea Sa a tămăduit întreaga fire omenească, pentru că „ceea ce nu este asumat nu este nici tămăduit”, după cum spune Sfântul Grigorie Palama. Dumnezeu-Omul Hristos are două firi unite în Ipostasul Său, El unește ceea ce este creat cu ceea ce este necreat, ceea ce este văzut cu ceea ce este nevăzut, ceea ce este circumscris cu ceea ce este necircumscris. Necreatul se referă la esența dumnezeiască, în timp ce creatul se referă la firea omenească, iar acest lucru este mărturisit „prin cuvânt și icoane”. Altfel spus, credem și propovăduim „cuvintele Evangheliei prin litere, iar faptele ei prin imagini” și în felul acesta, atât cuvântul, cât și imaginile concură la unul și același folos dobândit din vestirea lui Dumnezeu prin cuvinte și adeverirea Adevărului prin icoane.

Astfel, taina Întrupării Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu este adeverită atât prin cuvântul teologic, care este vestit de către Părinții văzători de Dumnezeu, cât și prin sfintele icoane, care sunt zugrăvite de către sfințiții iconari. Mai mult, „prin cinstitele icoane se sfințesc și ochii celor ce le văd, iar mintea se înalță și ea prin ele la cunoașterea lui Dumnezeu”, aceeași lucrare având-o și sfintele biserici, sfintele vase și toate sfintele odoare.

Cuvântul teologic și sfintele icoane ridică mintea la cunoașterea lui Dumnezeu, adică îl tămăduiesc pe om, după cum adeverește lunga tradiție a Bisericii. De aceea, Sinodul VII Ecumenic se referă la tradiția scrisă și nescrisă care se întemeiază pe dumnezeieștile vederi ale Prorocilor și pe învățătura Apostolilor și a Părinților, adică pe identitatea de experiență și teologie dintre Proroci, Apostoli și Părinți.

În plus, punctul central al hotărârii Sinodului IX Ecumenic este învățătura Sfântului Grigorie Palama, care a respins ereziile lui Varlaam și ale lui Achindin. Potrivit acestei hotărâri, Lumina care a strălucit la dumnezeiasca Schimbare la Față nu era creată, nici nu era o fantasmă, după cum nici esența lui Dumnezeu nu era, ci harul necreat și firesc, strălucirea și energia lui Dumnezeu, care izvorăște „în chip veșnic și nedespărțit din însăși esența dumnezeiască”. Dumnezeu-Omul Hristos are două lucrări-energii, una dumnezeiască și una omenească, dar esența dumnezeiască nu este împărtășibilă, în timp ce energia dumnezeiască este împărtășibilă. Slava lui Hristos se arată „celor cu mintea curată, prin iubirea de oameni a lui Dumnezeu”.

De aici reiese că Hristos este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, dar și om, prin întruparea Sa tămăduind firea omenească pe care a asumat-o de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, urmând ca toți cei ce au dobândit minte curată, prin harul lui Dumnezeu, să vadă slava lui Dumnezeu și să se tămăduiască în multe chipuri.

În rezumat, acesta este cuprinsul „Sinodiconului Ortodoxiei”, pe care îl citim în Duminica Ortodoxiei, și acestea sunt bazele tămăduirii ortodoxe, care se deosebește de orice altă terapie, fie ea creștină, religioasă sau psihologică.

2. De la după chip la după asemănare

Deja am menționat că, atunci când în Biserica Ortodoxă vorbim despre tămăduire, înțelegem parcursul omului de la după chip la după asemănare, dat fiind că după chipul ne este dat, în timp ce după asemănarea reprezintă desăvârșirea acestuia, atingerea scopului acestuia, care este îndumnezeirea, unirea cu Dumnezeu.

După chipul și după asemănarea nu se interpretează filosofic sau sociologic, ci teologic, din perspectiva stării omului dinainte de cădere, care se afla în Lumina lui Dumnezeu și trebuia să se întărească și să crească încă mai mult în această stare. Prin păcat însă, omul a pierdut după asemănarea, slava lui Dumnezeu, iar după chipul s-a înnegrit și s-a întunecat. Potrivit Apostolului Pavel, „toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23).

Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, prin Întruparea Sa, a ridicat „chipul cel mai înainte căzut” și a arătat care era frumusețea lui cea dintru început. Acest lucru s-a arătat cu putere la Schimbarea la Față a lui Hristos de pe Muntele Tabor. Așa cum cântăm la slujba Schimbării la Față, pe Muntele Tabor, Hristos a arătat frumusețea cea dintru început a chipului: „schimbându-Se la Față în Muntele Taborului, înaintea ucenicilor, a arătat frumusețea cea dintâi a chipului, întru Sine fiind înviată firea omenească” (stihiră a Stihoavnei Vecerniei Praznicului Schimbării la Față). Prin urmare, aceasta era frumusețea chipului omului și acolo trebuie să ajungă omul prin unirea sa cu Hristos. Acest lucru este exprimat de „Sinodiconul Ortodoxiei”, după cum am văzut mai înainte.

Întrucât în „Sinodiconul Ortodoxiei” este pomenită teologia Sfântului Grigorie Palama, iar Biserica acest lucru a voit să-l semnaleze cu precădere în Duminica Ortodoxiei, a rânduit ca a doua duminică a Postului Mare să fie o continuare a celei dintâi, prăznuindu-l pe marele Părinte al Ortodoxiei, Sfântul Grigorie Palama.

În continuare voi prezenta parcursul omului de la după chip la după asemănare, care constituie tămăduirea omului, potrivit învățăturii Bisericii, așa cum este exprimată ea în operele Sfântului Grigorie Palama.

Varlaam vorbea despre parcursul omului de la după chip la după asemănare din perspectiva concepției platonice. Astfel, afirma că rațiunile tainelor firii se află în Mintea primordială, dumnezeiască și creatoare, în timp ce chipurile rațiunilor care se află în această Minte sunt înnăscute în sufletul nostru, de aceea ne și avântăm să le cunoaștem și să ne schimbăm pe noi înșine, părăsind chipurile neștiinței prin metode ce presupun distincția, speculația rațională și analiza, omul devenind astfel după asemănarea Creatorului, atât în această viață, cât și după moarte. Acestea erau afirmațiile lui Varlaam.

Sfântul Grigorie Palama însă, combătând această metodă terapeutică bazată pe filosofia lui Platon, susține că acea cunoaștere ce caută după chipul dumnezeiesc în filosofia lumii este o „pseudo-cunoaștere”, întrucât păcatul a pervertit sufletul. Mai exact, scrie că partea pătimitoare a sufletului s-a răzvrătit și a pervertit puterile sufletului și a adus confuzia asupra părții străvăzătoare a sufletului (mintea-νους) și s-a îndepărtat astfel de frumusețea arhetipală.

Aceasta înseamnă că cel care vrea să primească după chipul în integritatea lui și cunoașterea adevărată trebuie să se îngrijească mai mult decât orice de partea străvăzătoare a sufletului, de mintea-νους, și să se îndepărteze de păcat, să citească legea poruncilor prin făptuire și să dobândească toate virtuțile, să se întoarcă la Dumnezeu prin rugăciune și adevărata vedere dumnezeiască. Numai prin curăție poate dobândi omul înțelepciunea lui Dumnezeu, care biruiește lumea, împreună-viețuiuind întru bucurie cu Singurul Dumnezeu și Singurul înțelept.

Prin urmare, prin păcat ne-am pervertit puterile sufletului, iar partea străvăzătoare a sufletului a căzut în confuzie. Însă prin întreaga viață în Hristos (prin ținerea poruncilor și prin rugăciune), omul dobândește după chipul în integritatea lui, dobândește cunoașterea adevărată și ajunge la vederea dumnezeiască, adică la după asemănare.

Această metodă de tămăduire a omului - care este curățirea după chipului, a minții străvăzătoare - și parcursul către după asemănare sunt descrise de Sfântul Grigorie Palama mai în detaliu într-o scriere a sa de Dumnezeu insuflată, „Către Xenia, cea prea cuvioasă între monahii”, în care vorbește despre patimi și virtuți și despre roadele isihiei minții.

În această scriere, vorbește despre viața sufletului, care este unirea cu Dumnezeu, despre moartea sufletului, care este îndepărtarea de Dumnezeu, despre patimi, despre tămăduirea celor trei părți ale sufletului, despre sărăcia cu duhul, din care se naște tânguirea și mângâierea de la Dumnezeu, iar aceasta se petrece atunci când mintea se îndepărtează de orice lucru simțit și cercetează omul cel tainic al inimii. Atunci vede „masca cea hidoasă” ce i s-a așezat pe chip din pricina rătăcirii în lumea cea dinafară. Atunci, omul se grăbește să își spele chipul sufletului prin tânguire. După ce și-a dat jos „masca hidoasă”, sufletul se roagă în cămara lăuntrică și atunci Dumnezeu îi dăruiește pacea gândurilor și toate darurile logodnei duhovnicești și se nuntește cu Dumnezeu, se curățește de orice idee și închipuire și stă surd și mut înaintea lui Dumnezeu. Iar trupul unit cu sufletul primește dovezile dumnezeieștii frumuseți, dobândește obișnuința virtuților, nu se mai mișcă înspre răutate, așa că omul înțelege cele mai presus de fire și primește de la Dumnezeu multe harisme, precum facerea de minuni, străvederea și înainte-vederea.

În acest sens, primele „Fericiri” ale lui Hristos au o mare însemnătate, anume: „Fericiți cei săraci cu duhul, căci a lor este Împărăția cerurilor” și „Fericiți cei ce plâng, căci aceia se vor mângâia” (Matei 5:3-4).

În încheierea acestui scurt cuvânt, doresc să subliniez în loc de concluzie că Duminica Ortodoxiei, așa cum este exprimat acest lucru în „Sinodiconul Ortodoxiei”, învață că Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut (Coloseni 1:15). El S-a făcut om și ne-a arătat slava lui Dumnezeu, dar și lipsa noastră de slavă pricinuită de păcat, însă prin viața noastră în Biserică, care este slăvitul Trup al lui Hristos, ne tămăduim. Altfel spus, suntem călăuziți de la după chip la după asemănare.

Acesta este conținutul terapiei bisericești și teologice, anume curățirea după chipul-ului și dobândirea după asemănarii. Prin aceasta se distinge terapia ortodoxă de orice altă terapie psihologică și religioasă.

  • Vizualizări: 98

Χρησιμοποιοῦμε cookies γιὰ νὰ βελτιώσουμε τὴν ἐμπειρία σας στὸν ἱστότοπο μας.  Διαβάστε Περισσότερα - Ἀποδοχή.

We use cookies to improve your site experience. Read More - Acceptance